Raport

ianuarie 30, 2010

NB: Am adăugat 3 linkuri: primele 2 către raportul în format .pdf (surse: Scribd și Dropbox), al doilea .docx

Am pus 2 surse în cazul în care vreunul din site-uri pică și am adăugat originalul (documentul .docx) pentru că în format .pdf, diacriticele nu au ținut cu mine și au decis să se intercaleze. Am încercat varii fonturi și mărimi, dar nimic nu a funcționat.

This is it, folks.

The end of our trip.

kthxbai!

Reclame

Am citit zilele trecut un articol genial despre cum pirateria chiar poate conduce la creșterea vânzărilor unor produse! Citiți-l aici: Internet Piracy is good for Films

Larry Lessig avea dreptate (în discursul din postul anterior) că autoritățile pur și simplu nu recunosc potențialul economic al unor lucruri. Bine, el se referea la creativitatea via inspirație, dar uite că, aparent, până și pirateria poate fi o unealtă a capitalismului dacă este pusă bine în valoare.

Un rezumat al articolului pentru cei cu mai puțină răbdare în a-l citi:

Evgeny Morozov ne povestește despre cum downloadarea ilegală a unui film independent cu buget, The Man from Earth, a dus la salvarea acestei producții, transformând filmul într-un hit!

Ideea a fost că cineva a scris o recenzie bună a acestuia, adăugând de asemenea un link către o sursă unde filmul putea fi downloadat (ilegal). Concluzia a fost că 2,000 de utilizatori ai Internetului au vizionat producția și i-au dat note foarte bune pe IMDB, faimoasa enciclopedie online a filmelor, iar asta a condus la alți 20,000 de oameni care au cumpărat DVD-ul cu The Man from Earth.

Regizorul a fost foarte plăcut impresionat de acest ajutor neașteptat din partea unui tip de media deloc recunoscut pentru „acte caritabile”. Cu toate că acesta susține întâmplarea (ba chiar a scris un comment de mulțumire pe site-ul care a publicat recenzia inițială!), procesul de downloadare a filmul rămâne în continuare ilegal, dar te lasă cu o întrebare: când o să-și dea seama producătorii de câtă publicitate gratuită le aduce pirateria?

Numai filmele proaste ar trebui să se ferească de piraterie!” 😉

Cum bine își numește subiectul ales Larry Lessig, creatorul faimosului CC = Creative Commons. Urmăriți discursul său aici:

Voi povesti pe scurt ce spune domnul Lessig (pentru cei care nu au cele 20 de minute necesare pentru a asculta discursul). Întâi oferă trei exemple ca argumente pentru a-și susține o contențiune finală:

1.    Îl menționează pe John Philip Sousa, un compozitor american, care susținea că radiourile, „acele mașinării infernale”,  vor paraliza corzile vocale. Lessig lărgește această perspectivă, zicând că, odată cu apariția unor tehnologii precum radioul, cultura creativă (Read-Write Culture) s-a transformat în cultură de consum (Read-Only Culture), consumatorul devenind incapabil să creeze, având toată arta care îi trebuie la îndemână.
2.    Al doilea exemplu este o mențiune legată de o lege foarte veche a proprietății, cum că orice centimetru de pământ care îți aparține este mult mai mare în adâncime și înălțime: se întinde de la suprafață până la centrul Pământului, dar și în sensul extrem, înglobând atmosfera. În teorie, nu este o mare problemă, dar odată cu apariția avioanelor, proprietarii de pământ au fost revoltați de mașinăriile zburătoare ce le încălcau proprietatea! Evident, autoritățile au făcut apel la bunul simț (defapt, nu este chiar atât de evident; în zilele noastre, rar se mai întâmplă asta) și au pus capăt protestelor împotriva avioanelor.
3.    Ca ultim exemplu, Lessig menționează „ultima mare teroare”, anterior Internetului, care a dus la schimbări majore în industria creativă: undele radio (broadcasting).

Argumentul major al acestui vorbitor este că Internetul este capabil să resusciteze cultura creativă prin site-urile ce se bazează pe user-generated content – adică site-urile unde oamenii pot uploada creațiile proprii – cultura amatorilor.

Lessig mai oferă exemplul videoclipurilor de pe youtube care conțin imagini/filmulețe cu soundtrack-uri introduse de utilizator, creând remixuri a ceea ce acestea erau înainte. El consideră că acestea sunt o dovadă a creativității, doar că autoritățile nu sunt de aceeași părere, susținând că remixurile sunt o formă de încălcare a copyright-urilor.

Odată cu apariția broadcasting-ului, legile s-au ușurat în privința drepturilor de autor, dar acum devin din ce în ce mai severe, astfel încât orice utilizator al Internetului încalcă într-un fel sau altul un copyright și, astfel, o lege. Dar, la urma urmei, „întrebuințarea culturii produce întotdeauna o copie”. Nimic nu este original.

O extremă conduce la o alta. Autoritățile vor să producă un program care să scoată instantaneu tot ce ei consideră o încălcare a copyright-ului, până și acele remixuri. Acest lucru, odată înfăptuit, va duce desigur la o generație împotriva drepturilor de autor. „Ambele extreme sunt greșite”.

Lessing: „Nu poți distruge tehnologia; o poți doar criminaliza. Nu le poți interzice oamenilor să o folosească; poți doar să-i forțezi s-o întrebuințeze underground. Nu îi poți face pasivi; îi poți doar numi „pirați”. Trăim într-o eră a prohibițiilor.

Titlul de pirat a fost lărgit prea mult. Este dificil de găsit ceva original pe acest Pământ, iar dacă remixul muzical pe care îl produce un DJ nu este ilegal, atunci de ce să fie un desen al unui personaj Disney făcut de un fan sau o fotomanipulare?

Paul Ciocoiu ne anunță într-un articol pentru Southeast European Times că „în încercarea de a combate pirateria din România, tribunalele au început să acţioneze în judecată persoanele care descarcă ilegal muzică şi filme.” Articolul poate fi citit în întregime aici: Autoritățile române combat pirateria online

Deși lupta este îndreptată mai mult către cei ce downloadează muzică și filme pentru a face contrabandă cu CD-uri, și cei care comit piraterie digitală, adică folosesc fișierele downloadate doar pentru uz personal, vor avea de suferit. Partidul Piraților face o diferență clară între acest tip de piraterie din urmă și pirateria fizică și consider că și autoritățile române ar trebui să facă o distincție între cele două tipuri.

De asemenea, România va încerca să adopte un sistem prin care utilizatorii de internet să fie atenţionaţi atunci când descarcă fişiere ilegal.” ne spune Paul Ciocoiu despre planurile AIMR (Asociația Industriei Muzicale din România).

Nu sunt împotriva acestui sistem, iar dacă autoritățile s-ar simți mai împăcate cu gândul că cei ce descarcă muzică și filme de pe Internet știu sigur că ceea ce fac este ilegal și că riscă să fie amendați pentru acest lucru, atunci așa să facă. Mi-e frică, în schimb, de ideea că pe viitor ar putea să producă un sistem ce ar împiedica utilizatorii Internetului să downloadeze fișiere în mod ilegal. Internetul ar putea fi o armă periculoasă în mâinile Statului.

Lupta nu va fi câștigată peste noapte” și, personal, sper să nu fie. Cum scrie și într-un comment la acel articol: „Internetul a rămas singura formă de media liberă”. Cenzura nu-și are locul pe marele WWW.

Să fie ipocrizie?

ianuarie 11, 2010

Deschizându-se subiectul Pirateriei la un seminar și mai exact downloadarea unor cărți scanate de pe Internet, am văzut o mulțime de fețe brusc martirizate. „N-avem bani că altfel le cumpăram!” și „Nu se publică la noi!” au fost exclamațiile la ordinea zilei.

Acum să fim serioși, chiar dacă aveam bani, chiar dacă se publicau, e foarte probabil ca mulți tot să fi folosit Internetul ca sursă principală; pentru orice; pentru că suntem comozi. Nu e o acuzație, e un simplu enunț; aproape un truism. La urma urmei, între un munte de CD-uri și DVD-uri (cu muzică și filme) și o mașină, cred că mașina va câștiga mai tot timpul. (Nu dau același exemplu între un munte de cărți și o mașină, căci aici e mai dificilă alegerea pentru mine).

Lucrul care într-adevăr m-a șocat a fost faptul că mulți dintre colegii mei s-au simțit acuzați și nevoiți să se apare. Dar cine îi acuza? Din moment ce întreaga clasă era deja adeptă ODC-ului sau Torrentelor…

Așa că motto-ul meu e: Mai bine mândru de a fi pirat decât ipocrit!

Art Theft

decembrie 28, 2009

  • Warning: e cam lung post-ul ăsta. Cred că am încercat să recuperez lipsa ideilor din ultimele săptămâni. Dar e interesant, promit. Iar intrăm în etică (evident) și-aveți multe ocazii să mă contraziceți. Enjoy! 😀

Nu am fost niciodată de părere că blogurile sunt un mediu bun pentru a-ți exprima părerea pentru că, deseori, puține persoane te urmăresc într-adevăr, iar și mai puține comentează. Așa că, m-am simțit nevoită să permut situația pe care o voi prezenta în continuare pe deviantART – http://ladycrimson.deviantart.com/journal/29229072/

Sunt de părere că dA-ul este mai user-friendly pentru a-ți exprima opiniile pentru că poți răspunde imediat – commenturile nu trebuie verificate înainte și acceptate (dacă e ceva în neregulă cu ele, se pot ascunde), ești anunțat imediat într-un inbox al site-ului de fiecare mesaj (nu mai trebuie să treci prin inbox-ul adresei de e-mail). Dar, cel mai probabil mi se pare mai ușor de umblat pe-acolo pentru că am contul de mult timp și mi-au displăcut întotdeauna blogurile.

Acum, să fac sinteza acelui jurnal: am propus două situații.

Prima – să ne imaginăm un puști de liceu, care din varii motive nu și-a făcut tema la desen. Puștiul intră repede pe deviantART – downloadează un desen sau o fotografie și dă creația altcuiva profesorului/profesoarei de desen pentru a primi o notă. Nu contează dacă este prins, nu contează ce notă primește – actul e îndeplinit. Întrebarea mea aici era dacă te deranjează acest lucru, creator de artă fiind, știind că puștiul nu face bani de pe urma ta și că nici nu câștigă faimă – cel mult ia o notă bună la desen?

Răspunsurile cred că sunt evidente: pe mulți îi deranjează enorm să li se ia ce le aparține și să fie prezentate ca operele altcuiva. Pe mine personal, nu m-ar deranja acest lucru. Ba chiar, aș lua-o ca pe un compliment (aparent sunt singura) și mai mult aș fi curioasă ce a zis acel cadru didactic despre lucrare (că tot se plâng toți artiștii că nimeni nu oferă critică constructivă – eh, uite soluția!).

Ce m-a deranjat au fost nu răspunsurile, ci ipocrizia multora în a-mi evita întrebarea dacă ei au copiat vreodată un  articol de pe internet sau au furat ideile altora la un test. Adevărul este că nici mie nu-mi place copiatul sau furtul artistic, dar dacă puștiul ăla, fiind la real, a preferat mai degrabă să stea să învețe pentru teza la fizică decât să facă un desen, atunci îl susțin. Iar dacă etica este deja într-atât de complexă, atunci hai s-o mai complic și eu. Singurii indivizi pe care i-aș condamna pentru un astfel de act sunt cei care îl comit tot timpul – și-l mai fac și prost (dragii mei, rogu-vă, scoateți footer-ul cu http://www.referate.ro!!! Corectați greșelile gramaticale, puneți diacritice și nu așteptați să vă scrieți numele pe foaie – cu pix albastru – de abia după ce scoateți lucrarea la imprimantă! *își dă palme*). Dar, suficient cu nebunia mea, să ne întoarcem la stână (aka oile noastre).

A doua situație pe care am propus-o (iarăși una care se întâmplă foarte des) e o petrecere la care tu, ca organizator, pui muzică pe care ai downloadat-o de pe internet. Întrebarea era dacă crezi că pe artist îl deranjează faptul că tu nu numai că i-ai furat muzica, dar o și împarți altora? (cel mai probabil da, îl deranjează).

Aici, ipocrizia iar a răsărit. Unii fie se eschivau și ziceau că nu e vina lor că legea îți permite să downloadezi muzică și filme de pe internet (în concluzie, dacă nu te papă legea, poți să furi) sau că nu sunt de părere că a downloada muzică de pe internet e același lucru cu prima situație (deci, dacă nu-i același lucru, nu-i la fel de condamnabil). Păi, dacă pentru tine e okay să downloadezi muzică pentru că toată lumea o face și nimeni nu zice nimic, e okay si pentru puștiul ăla să dea lucrările altcuiva ca teme – că doar și prietenii lui o fac.

Fiecare persoană are sistemul său de valori. Problema e că deseori sistemul ăsta răsare ca o buruiană; nu e clădit logic. Dacă alții fură, e urât, dacă eu fur, nu-i așa de rău. Da, să downloadezi muzică de pe internet nu e fraudă, iar în zilele noastre, ca muzician faci bani din concerte/turnee și nu din vânzarea CD-urilor, dar tot o infracțiune minoră e. Iar dacă pe tine te deranjează că cineva îți fură proprietatea intelectuală, atunci nu o mai pune la vedere – e ca și cum la teatru nu ți-ai lăsa jacheta la garderobă, ci pe marginea străzii.

Până ne-om întâlni din nou, un An Nou bun!

Copy me!

decembrie 10, 2009

Că tot aruncăm noi cu o mulțime de termeni pe-aici, cu valori etice și mai știu eu cu ce alte țăcăneli create de om pentru a-și complica existența, hai să mai adăugăm unul – că doar ce contează unul într-o mulțime?

Biroul piraților, faimosul sau infamul (cum preferați) „Piratbyrån, a propus și își publică majoritatea lucrărilor cu o alternativă a dreptului de autor, numită kopimi (adică copy me – copiază-mă). Creat ca extrema opusă a copyright-ului, eticheta kopimi chiar încurajează copierea lucrării cu orice intenție, fie ea comercială sau nu.”

Acum mă gândesc să-mi urc recenziile și toate viitoarele lucrări făcute pentru facultate (odată ce termin cu ele și cred că n-o să mai am nevoie de ele) pe un blog, cu un mare banner Kopimi. Din seria: „Luați d-aci, dragi copii!

Dar na, să nu credeți acum că numai suedezii se cred cybervikingi. „Inspirat de kopimi, Partidul Piraților Brazilieni a creat propria versiune a conceptului – COPIE, fiind un joc de cuvinte între englezescul „copy” și portughezul „co-pie”, adică „a ciripi împreună””. Vă dați seama din logo 😀

Informație preluată de la adresa:

http://en.wikipedia.org/wiki/Kopimi#Kopimi

SEO sau SEP?

noiembrie 19, 2009

Search Engine Optimizers sau Search Engine Pirates?

În mod normal, când discutăm despre pirați ai internetului, ne referim  la cei care uploadează diferite materiale ce nu le aparțin. Definiția poate fi lărgită, cu siguranță, dar voi presupune că majoritatea publicului cititor este deja familiarizat cât de cât cu termenul. Totuși, nu vreau să mă axez numai pe acest tip de pirat, căci metode de furt prin internet mai sunt.

Am avut norocul de a lucra anul trecut într-un domeniu relativ nou – SEO (adică Search Engine Optimization). Spun ”norocul” pentru că ce am învățat mi-a schimbat percepția asupra internetului. Exact ce am făcut nu poate fi explicat cu ușurință. În mare, optimizerii sunt cei care știu cum să-și promoveze site-ul astfel încât să ajungă printre primele pagini ale Google-ului (dacă nu chiar pe prima) la diferite search-uri. Și, desigur, ca orice metodă de promovare a unui produs (căci majoritatea site-urilor asta sunt/vor să fie), există și mijloace nu tocmai cinstite de a-ți face treaba.

Pe înțelesul tuturor, webmasterii se fură și între ei! Internetul este un monopson, unde site-urile se întrec pentru a-i face pe plac singurului client, Google. Recomand următorul filmuleț pentru a înțelege mai bine termenii anterior menționați:

Desigur, într-o lume perfectă sau cel puțin într-un monopson perfect, cererea stabilește mai toate regulile și, într-adevăr, Google este șeful aici, dar oferta este într-atât de numeroasă încât uneori nu poate fi controlată.

O tehnică de a face SEO este Link Building-ul, menționat și în filmuleț – adică să mărești numărul de linkuri externe ce duc către site-ul tău. Metoda normală este cea de afiliere, adică X pune link-ul meu, iar eu pe-al său. Dar dacă eu văd că X este mai nepriceput ca webmaster/optimizer, eu pot să-i dau linkului său un tag numit ”no follow”, iar Google pur și simplu nu îi va indexa site-ul, trecând printr-al meu.

Evident, acest lucru este din toate punctele de vedere condamnabil, dar când cel care face legea, adică unicul client, este ocupat cu milioane de alte site-uri, mai are el timp să mă verifice pe mine?

Este concurența neloială furt când nu există legislație să te condamne?

Golful Piraților

noiembrie 12, 2009

Dacă o înconjurăm în acțiuni formale si legale, mișcări și ideologii, riscăm să uităm că pirateria este totuși ilegală. Oricât am vrea, nu putem înfrumuseța starea actuală sau condiția istorică a piraților.

Cred că pirateria este o stare latentă la suedezi, moștenire genetică datorată vikingilor probabil, partidul piraților nefiind unica mișcare pe o scală mai mare pe care ei o întrepind.

The Pirate Bay (TPB) – Golful Piraților – este un site suedez ce se autoproclamă ca fiind cel mai mare tracker de torrente și, în cea mai mare măsură, își permite auto-titulatura deoarece are un Alexa Rank de 107.

Poate v-am încurcat puțin. Să vă explic: pentru oricine folosește torrente pentru a downloada filme, muzică, kit-uri de instalare etc. TPB-ul nu este un site nou. Dar pentru cei care sunt în continuare adepți ai ODC-ul/StrongDC-ului, s-ar putea să fie necesară o descriere a torrentelor.

The Pirate Bay, Seedpeer, Mininova și o întreagă listă de astfel de site-uri oferă niște fișiere cu ajutorul cărora poți downloada tot ce dorește suflețelul tău de pe internet folosindu-te de un program ca µTorrent. E simplu și e sigur (dacă ești atent cine a uploadat torrentul respectiv pe site), chiar dacă nu este rapid uneori.

Cât despre Alexa Internet, aceasta este o companie subsidiară Amazon.com ce oferă rapoarte de trafic ale site-urilor. Numele firmei a fost inspirat de la antica și faimoasa Bibliotecă din Alexandria. Mai multe informații găsiți la linkurile de mai jos.

Acum, întorcându-ne la TPB: Cu o siglă ce, semiotic vorbind, nu lasă mult interpretării (o corabie pe a cărei velă principală stă inscripționat un simbol al pirateriei – un craniu cu două oase încrucișate – ceva mai modernizat: o casetă cu două oase încrucișate), The Pirate Bay a luat naștere în noiembrie 2003 ca acțiune întreprinsă de organizația anti-copyright Piratbyrån (Biroul Pirateriei). Din octombrie 2004, site-ul funcționează separat de creatorii săi, fiind condus de Gottfried Svartholm si Fredrik Neij.

Pe 31 mai 2006, poliția din Stockholm, primind un mandat oficial, au controlat serverele site-ului, închizându-le pentru trei zile. Pe 17 aprilie 2009, conducerea TPB-ului a fost acuzată de încălcarea drepturilor de autor, primind ca pedeapsă un an în închisoare și o amendă de puțin peste 2,5 milioane de euro.

În ciuda acestor întâmplări, site-ul a continuat să funcționeze fără probleme. Pirații din Caraibe au competiție. Internetul este noul Ocean Planetar. 🙂

Mai multe informații aici:
http://en.wikipedia.org/wiki/The_Pirate_Bay – The Pirate Bay
http://en.wikipedia.org/wiki/Alexa_Internet – Alexa Rank

Tux, piratul

noiembrie 7, 2009

Referindu-mă la ultimul post și la existența Partidului Piraților, nu pot decât spune că deja era de așteptat o astfel de mișcare din partea nordicilor, inovatori din fire. Citind despre acest partid, mi-am amintit de sistemul de operare Linux. Într-o vreme când Microsoft Windows era de neîncredere, iar sistemele Unix erau prea scumpe, Linus Torvalds a creat un sistem de operare de tip Unix si… l-a distribuit gratis.

Inițial am putea zice că a făcut un lucru bun, dar prin inițiativa sa, la prima vedere altruistă, a distrus piața. Desigur, nu îl putem acuza de concurență neloială deoarece nu a scăzut prețul pieței, furând clienții altora, ci l-a eliminat cu totul. Totuși, din punct de vedere economic, creația sa a adus cu sine numeroare probleme.

Personal, sunt de părere că open source-ul este o idee superbă, dar una foarte dificil de pus în practică într-o eră capitalistă. Așadar, este oare posibil ca Internetul să devină o sursă liberă de informații, eliminând drepturile de autor cu totul din conținutul său? Poate Internetul să devină pentru realitate ceea ce a fost Linux printre sisteme de operare?

Pentru mai multe informații legate de acest subiect, recomand următoarele adrese:
http://en.wikipedia.org/wiki/Linus_Torvalds – Linus Torvalds
http://en.wikipedia.org/wiki/Linux – Linux